Familia reprezintă un factor cheie al reușitei școalare, reușind să pună amprenta în dezvoltarea psihoindividuală a unui copil, în ceea ce privește autoaprecierea și stima de sine, prin raportare comparativă la atitudinea părinților.
De ce familia este considerată “școala celor 7 ani de-acasa”?
Educația realizată în familie trebuie – și poate – să asigure dezvoltarea fiecărui copil în mod sănătos, atât sub aspect fizic și psihic, cât și sub aspect moral? Cum anume poate să-și îndeplinească familia aceasta înaltă răspundere?
Mai întai, prin preocuparea constantă a părinților pentru asimilarea, de către copii, a unor reguli sănătoase de viaţă. Aceste reguli trebuie sa vizeze obișnuirea copilului cu un program regulat privind alimentația, somnul, învațatul, educația fizică. Este bine cunoscut, că majoritatea bolilor sunt generate de ignorarea unui asemenea program. Ori, fără asigurarea unei sănătăți fizice și psihice robuste vieții, nu poate sa-și dezvolte aptitudinile șisă devină cât mai util societatii.
Părinții trebuie – și pot – să-i ajute pe copiii să învețe la școală cât mai bine,să-și dezvolte înclinațiile pe o paletă cât mai largă,încurajându-i pentru progresele înregistrate

Articol redactat:
Sociolog.Claudiu Lăzeanu